Gandirile-s fantome, cand viata este vis…

Simti cum te departezi de mizeria pamanteana si urci nestingherit pana la nori. Cum dezertezi din propriul tau trup si iti cultivi aripi de zapada. Apoi privesti in jur si-ti vezi semenii exact acolo unde i-ai lasat, inca insirandu-si ganduri absurde pe un portativ artificial.
Este altceva...un sentiment dulce-amarui care te inteapa ca o seringa otravita. Simti veninul umplandu-te ca pe un balon, il simti ajungandu-ti pana in ultima celula a trupului tau hamesit.
Si te intrebi, iti doresti sa fii acolo, langa cel mai pretios, sa il strangi, sa-l incalzesti intre aripile tale.
Viata este altfel, aerul mai dulce, pamantul mai moale caci "gandirile-s fantome, cand viata este vis..."

Confessions of a sick mind

Spins...the world spins around
Love...the love is all we found
Truth...the truth we got to keep
Feel...the feelings in your sleep

Kill the morning sun
And stop to look around
You see the flames so close
The fisherman, the ghosts.

R: Breath
Breath
Breath
Breath in, breath out
Just breath.

Run...you run away from here
Fear...you fear the raging bear
Slow...you're slowing down to road
Death...you're dying, oh...you're dead.

Kill the morning sun
And stop to look around
You see the flames so close
The fisherman, the ghosts.

Probabil va intrebati ca naiba e asta...constituie doar o inlantuire de nebunii crunte si aiurite. Nimic important, nimic personal...

Ingeri orbi si-au strans aripile si au pornit catre infern

Uneori ma intreb cum ar fi daca ar fi altfel. Cum m-as simti fara familia pe care o am, cum as fi daca nu as cunoaste toate persoanele pe care le cunosc acum. Probabil ca raspunsul nu il voi afla niciodata si ma multumesc sincer cu asta. Dar totusi, cand ma gandesc mai bine imi dau seama de mult lucruri, poate mult mai multe decat creierul meu este in stare sa inmagazineze.
De pilda, as vrea sa fiu si eu inteleasa doar pentru un moment, sa nu mai fiu cea care intotdeauna face lucrurile pe dos si mai si rade dupa furtuna. Sa nu ma trezesc spunand bancuri la o inmormantare doar pentru ca nu stiu cine a murit. Sa nu ma imbrac asemeni unui om normal si sa fiu criticata pentru asta. Sa nu mai merg la vreun test la care nu am invatat nimic, ca mai apoi sa stiu tot si sa nu-si dea nimeni seama cum. Sa nu mai am presimtiri inaintea momentelor tensionate care sa se mai si adevereasca. Da...multe lucruri exista pentru a ne face mai puternici sau a ne distruge moral.
De obicei, cand nu ma inteleg cu nimeni me eliberez de corp si plutesc. Mai ales daca am si un fundal sonor care imi place, ma gandesc sa nici nu ma mai intorc vreodata. Pentru ce? Pentru cine?
Am orbit, mi-am strans aripile si am plecat spre infern...

Pentru ca ploua

Pentru ca afara e urat si rece.
Pentru ca vantul vuieste prin parul meu.
Pentru ca sunteti la fel si ma iubiti.
Pentru ca ma acceptati asa cum sunt.
Pentru ca ma invatati sa vad partea plina a paharului.

Sometimes you think you'll be fine by yourself
Cause a dream is a wish that you make all alone
It's easy to feel like you don't need help
But it's harder to walk on your own
Someone who knows when you're lost and you're scared
There through the highs and the lows
Someone to count on, someone who cares
Beside you wherever you go

You'll change inside
When you realize
The world comes to life
And everything's right
From beginning to end
When you have a friend
By your side
That helps you to find
The beauty you are
When you open your heart
And believe in
The gift of a friend...
Pentru ca existati, pentru ca va iubesc...

Ploua cu bucati de creier

Norii se adunau deasupra curtii imense in interiorul careia cativa pufi ai vreunui salcam se alergau nelinistiti. Vantul adia tremurator si racoros, prea racoros...
Apoi, brusc, un sunet ca o plesnitura de bici. Lumina. Apa.
In cateva secunde eram asemeni unei sirene ce-si cauta drumul pietruit inapoi spre mare. Fuga ma linistea. Ma elibera de mizeria apasatoare. Oare si ceilalti se simteau la fel?
Cand fiecare cuvant ma loveste ca un glont incins, cand fiecare privire ma doare asemeni unui ac infipt adanc in ochi, atunci simt ca e timpul sa ma opresc. Sa ma ridic de pe scaunul meu confortabil si sa lovesc prostia drept in fata. Curajul ma orbeste. Ma inalt fara aripi caci mi le-a taiat. Orgoliul se intoarce incet, ma umplu asemeni unui rezervor cu benzina. Sunt puternica.
Si ce daca ploua cu bucati de creier? Nu sunt ale mele. Nu imi pasa...

Fura-mi glasul, orbeste-ma, taie-mi aripile...dar nu-mi rani sufletul!

Stiti cum e atunci cand o persoana prea preocupata de propriul sine incepe sa isi bage codita lunga si otravitoare peste tot? Ei bine, poate ca nu chiar peste tot ci doar in locurile in care ma poate rani cu urma ei. Isi face loc intre piese apoi le arunca pe cele mai neinsemnate de pe tabla de sah rece. Este sus. Si-a atins scopul. Cine suntem noi sa o judecam?
Apoi se unduieste ca un sarpe cu clopotei printre rege si regina. Ii prinde in mrejele ei. Si continua sa acapareze aerul si sa il infesteze cu un miros dulceag care te adoarme. Cazi in intuneric...
Dar dupa un timp nu mai suporti. Te hotarasti sa lupti, sa invingi somnul etern si cauti lumina.
Eu am gasit-o. Si tu?



P.S: Nu te lasa calcat in picioare de nimeni. Oricine face asta va fi un om admirat.
Depaseste-ti limita, invinge-ti temerile. Restul nu mai conteaza...